Începând cu data de 11 august 2021, se prelungește din nou starea de alertă pe întreg teritoriul țării, pentru o perioadă de 30 de zile.
Printre măsurile și restricțiile impuse de executiv pentru această perioadă, amintim că activitatea în cluburi şi discoteci este permisă:
- doar până la ora 02,00;
- dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
- fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spaţiului în localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori;
- până la capacitatea maximă a spaţiului în localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori.
Activităţile sunt interzise dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.
foto:emin-baycan/unsplash.com