1.7 C
Ploieşti
Thursday, December 5, 2024
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
AcasăACTUALITATEDin 10 iunie începe o nouă ediție Tezaur, cu dobânzi neimpozabile de...

Din 10 iunie începe o nouă ediție Tezaur, cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85% pe an

Din 10 iunie începe o nouă ediție Tezaur, în cadrul căreia românii pot cumpăra, titluri de stat cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85% – anunță Ministerul Finanțelor.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

  • Între 10 iunie 2024 – 4 iulie 2024 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar, un alt cont de subscriere, sau un cont JUNIOR;
  • Între 10 iunie 2024 – 5 iulie 2024 de la sediul unităților Trezoreriei Statului;
  • Între 10 iunie 2024 – 4 iulie 2024 în mediul urban și 10 iunie 2024 – 3 iulie 2024 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

foto:jess-bailey/unsplash.com

- LegalEasy -spot_img

Cele mai populare

Comentarii Recente