În cazurile în care se eliberează certificate de concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, medicii de familie și medicii de specialitate din ambulatoriu au obligația întocmirii unui plan de urmărire a evoluției bolii, pe care persoana asigurată are obligația să îl respecte.
Pe durata cuprinsă în certificatele de concediu medical, medicul de familie sau, după caz, medicul de specialitate din ambulatoriu, în funcție de evoluția bolii, poate modifica planul.
Pentru respectarea planului de urmărire a evoluției bolii, medicii acordă consultații la cabinet.
Situațiile în care medicul de familie sau, după caz, medicul de specialitate din ambulatoriu poate acorda consultații la domiciliul persoanei asigurate sau la distanță sunt situațiile în care persoana asigurată se află în stare de invaliditate permanentă sau invaliditate temporară, precum și situațiile în care persoana asigurată cu boli cronice sau cu un episod acut de boală se află în imposibilitatea de a se prezenta la cabinet din motive medicale, consemnate în fișa pacientului.
Prin excepție, în cazul eliberării certificatelor de concediu medical pentru unele boli speciale, pentru urgențele medico-chirurgicale, pentru bolile infectocontagioase din grupa A, pentru bolile infectocontagioase pentru care se impune măsura izolării, medicii de familie și medicii de specialitate din ambulatoriu nu au obligația întocmirii unui plan de urmărire a evoluției bolii.
(Ordinul comun nr. 1398/729 al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, pentru modificarea și completarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1.311/2017 – a fost publicat vineri, 30 iulie și a intrat în vigoare la 01 august 2021)
Photo by Online Marketing on Unsplash
[…] Articol preluat din Aplicația Legal Easy […]