Organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunț, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu.
„Nu rezultă din nicio dispoziţie legală obligativitatea organului de urmărire penală de a menţiona expres sursa, izvorul de unde a aflat că s-a săvârşit o infracţiune, fiind prevăzută numai obligaţia de a întocmi un proces-verbal de sesizare din oficiu în cazul în care a aflat despre săvârşirea unei fapte penale pe altă cale decât plângere, denunţ, sesizare făcută de persoane cu funcţii de conducere şi alte persoane.
Nu se poate considera că prin neindicarea sursei autosesizării am fi în prezenţa nelegalităţii actului de sesizare şi implicit a tuturor actelor de urmărire penală subsecvente, efectuate ulterior autosesizării.
Activitatea de documentare a unei fapte pretins infracţionale implică în mod obligatoriu o sursă de informare, a cărei devoalare poate compromite scopul procesului penal; de asemenea, caracterul real sau nereal al sursei nu este un criteriu de apreciere a oportunităţii continuării desfășurării activităţilor de documentare a faptei, fiind imposibil ca această cenzură să poată fi efectuată la momentul incipient al aflării despre comiterea unei fapte penale.”
(Curtea de Apel Iași, Secția penală şi pentru cauze cu minori, Încheierea penală din 27.02.2020)
foto:clarisse-meyer/unsplash.com