2.6 C
Ploieşti
Wednesday, January 22, 2025
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
AcasăArticole recomandateWhistleblowing. Procedura de raportare internă și de efectuare de acțiuni subsecvente

Whistleblowing. Procedura de raportare internă și de efectuare de acțiuni subsecvente

Recent intrata în vigoare lege privind protecția avertizorilor în interes public instituie pentru persoanele juridice de drept privat care au cel puțin 50 de angajaţi, pe lângă  obligaţia de a identifica sau institui canale interne de raportare, şi  pe aceea de a stabili proceduri de raportare internă şi pentru efectuarea de acţiuni subsecvente.

Care sunt elementele ce ar trebui să se regăsească într-o astfel de procedură de raportare internă și de efectuare de acțiuni subsecvente aflăm din dispozițiile legii:

a) conceperea, instituirea și gestionarea modalității de primire a raportărilor astfel încât să fie protejată confidențialitatea identității avertizorului în interes public și a oricărei părți terțe menționate în raportare și să se împiedice accesul la raportare a personalului neautorizat;

De menționat că nerespectarea de către persoanele juridice a acestei obligații constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 4.000 lei la 40.000 lei.

b) obligația de a transmite avertizorului în interes public confirmarea primirii raportării, în termen de cel mult 7 zile calendaristice de la primirea acesteia;

c) desemnarea unei persoane, a unui compartiment sau a unui terț, cu atribuții în ceea ce privește primirea, înregistrarea, examinarea, efectuarea de acțiuni subsecvente și soluționarea raportărilor, care să acționeze cu imparțialitate și care să fie independent în exercitarea acestor atribuții;

În acest context precizăm că persoana desemnată, precum și mijloacele de raportare trebuie aduse la cunoștința fiecărui angajat, prin afișare pe pagina de internet a instituției și prin afișare la sediu, într-un loc vizibil și accesibil. Angajatorul trebuie să se asigure că, în orice moment, cel puțin un mijloc de raportare este accesibil.

d) efectuarea cu diligență a acțiunilor subsecvente de către persoana desemnată;

e) obligația de informare a avertizorului în interes public cu privire la stadiul acțiunilor subsecvente;

f) obligația de informare a conducătorilor persoanei juridice de drept privat, cu privire la modalitatea de soluționare a raportării;

g) obligația de a furniza informații clare și ușor accesibile privind procedurile de raportare externă către autoritățile competente și, după caz, către instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii Europene;

h) obligația de informare a avertizorului în interes public cu privire la modalitatea de soluționare a raportării.

foto:tetiana-shyshkina/unsplash.com

- LegalEasy -spot_img

Cele mai populare

Comentarii Recente