Acoperind o gamă largă de activități profesionale, Directiva privind egalitatea de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă stabilește un cadru general de combatere a discriminării, printre altele, pe motiv de orientare sexuală – este concluzia la care au ajuns astăzi judecătorii CJUE în cauza C-356/21 | TP (Editor audiovizual pentru televiziunea publică).
Între anii 2010 și 2017, un lucrător care desfășoară o activitate nesalariată a realizat montaje audiovizuale, trailere și documentare pentru emisiunile de autopromovare ale TP, o societate care exploatează un post de televiziune publică națională în Polonia. Această colaborare se baza pe o serie de contracte de antrepriză succesive de scurtă durată pe care acest lucrător le încheia în cadrul activității sale economice independente cu TP.
În decembrie 2017, acest lucrător care desfășoară o activitate nesalariată și partenerul său au publicat pe YouTube un videoclip al unei piese muzicale de Crăciun prin care se urmărea promovarea toleranței față de cuplurile de persoane de același sex.
La scurt timp după publicarea acestui videoclip, perioadele de serviciu ale acestui lucrător au fost unilateral anulate de TP și, ulterior, nu a mai fost încheiat niciun nou contract de antrepriză cu el.
Considerând că este victima unei discriminări directe pe motiv de orientare sexuală, acest lucrător a formulat o acțiune în despăgubire la Tribunalul Districtual al orașului Varșovia (Polonia).
Pe de o parte, această instanță ridică problema dacă situația în discuție în litigiul principal intră în domeniul de aplicare al Directivei privind egalitatea de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Pe de altă parte, instanța națională dorește să afle dacă această directivă se opune unei reglementări naționale care exclude, în temeiul liberei alegeri a părții contractante, de la protecția împotriva discriminărilor care trebuie conferită de această directivă, refuzul, pe motiv de orientare sexuală a unei persoane, de a încheia sau de a reînnoi un contract cu un lucrător care desfășoară o activitate nesalariată.
Prin hotărârea sa de astăzi, Curtea statuează că noțiunea „condițiile de acces la încadrare în muncă, la activități nesalariate sau la muncă”, care cuprinde activitățile profesionale care intră în domeniul de aplicare al Directivei, trebuie înțeleasă în sens larg, ca acoperind accesul la orice activitate profesională, indiferent de natura sau de caracteristicile acesteia.
Această înțelegere rezultă nu numai din textul Directivei, ci este confirmată și de obiectivele acesteia. În această privință, Curtea subliniază că Directiva are ca obiect eliminarea, din motive de interes social și public, a tuturor obstacolelor întemeiate pe motive discriminatorii în calea accesului la mijloacele de subzistență și la capacitatea de a contribui la societate prin muncă, indiferent de forma juridică în temeiul căreia aceasta din urmă este prestată.
Cu toate acestea, dat fiind că activitățile care constă în simpla furnizare de bunuri sau de servicii unuia sau mai multor destinatari nu intră în domeniul de aplicare al acestei directive, Curtea precizează că este important ca activitățile profesionale care intră în domeniul de aplicare al Directivei să fie reale și exercitate în cadrul unei relații juridice caracterizate de o anumită stabilitate.
Revine instanței de trimitere sarcina de a aprecia dacă activitatea în cauză îndeplinește acest criteriu.
De asemenea, în ceea ce privește noțiunea de „condițiile de încadrare și de muncă, inclusiv condițiile de concediere și de remunerare”, în sensul Directivei, Curtea constată că și aceasta trebuie interpretată în sens larg, incluzând condițiile aplicabile oricărei forme de activitate salariată și nesalariată, indiferent de forma juridică sub care este exercitată această activitate.
În plus, în ceea ce privește noțiunea de „concediere”, Curtea admite că o persoană care a desfășurat o activitate independentă poate fi de asemenea constrânsă să înceteze acea activitate de către contractantul său și, prin urmare, să se afle într-o situație de vulnerabilitate comparabilă cu cea a unui salariat concediat.
Curtea concluzionează, sub rezerva aprecierii instanței de trimitere, că decizia de a nu reînnoi contractul din cauza orientării sexuale a părții contractante intră în domeniul de aplicare al Directivei.
În ipoteza în care instanța de trimitere ar concluziona în sensul existenței unei discriminări, Curtea estimează că aceasta nu poate fi justificată de unul dintre motivele care constituie derogări de la principiul interdicției discriminărilor.
În această privință, Curtea observă că, deși reglementarea poloneză pare să protejeze drepturi și libertăți ale celorlalți, mai precis libertatea contractuală, aceasta nu este necesară pentru garantarea acestei libertăți.
Potrivit Curții, faptul că legiuitorul polonez a prevăzut un anumit număr de excepții de la libertatea de a alege o parte contractantă atestă că a considerat el însuși că discriminarea nu putea fi considerată necesară pentru a garanta libertatea contractuală într-o societate democratică.
În sfârșit, Curtea amintește că a admite că libertatea contractuală permite refuzul de a contracta cu o persoană pe motiv de orientare sexuală ar priva Directiva și interdicția oricărei discriminări întemeiate pe un astfel de motiv, de efectul său util.
(CJUE – Hotărârea din data de 12 ianuarie 2023, în cauza C-356/21)
foto:tingey-injury/unsplash.com