Refuzul unui stat membru de a elibera unuia dintre resortisanții săi, pe lângă pașaport, o carte de identitate cu valoare de document de călătorie pentru singurul motiv că are domiciliul în alt stat membru este contrar dreptului Uniunii – este concluzia la care au ajuns judecătorii CJUE într-o decizie pronunțată ieri.
Se argumentează că acest refuz restrânge dreptul la liberă circulație în cadrul Uniunii, creând o diferență de tratament între cetățenii cu domiciliul în străinătate și cetățenii cu domiciliul în acest stat membru.
Situația de fapt care a dus la pronunțarea deciziei: din anul 2014, un avocat român are domiciliul în Franța și își desfășoară activitățile profesionale atât în Franța, cât și în România. În anul 2017, el a solicitat autorităților române să îi elibereze o carte de identitate, simplă sau electronică, ca document de călătorie care să îi permită să se deplaseze în Franța. Această cerere a fost respinsă pentru motivul că are domiciliul în străinătate. Sesizată cu această cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție din România a adresat o întrebare preliminară Curții de Justiție.
Curtea a statuat că refuzul de a elibera o carte de identitate pentru singurul motiv că persoana în cauză nu are domiciliul în România constituie o restrângere a dreptului la liberă circulație și ședere în cadrul Uniunii în privința resortisanților români domiciliați într-un alt stat membru.
Astfel, legislația română stabilește o diferență de tratament între cetățenii români cu domiciliul în străinătate și cetățenii români cu domiciliul în România. Cei din prima categorie nu dispun decât de un pașaport pentru a călători, în timp ce cei din a doua categorie pot dispune de o carte de identitate și de un pașaport.
Dreptul Uniunii nu obligă statele membre să emită două documente cu valoare de documente de călătorie pentru resortisanții lor. Cu toate acestea, el nu le permite să îi trateze într-un mod mai puțin favorabil pe cei care și-au exercitat dreptul la liberă circulație și ședere în cadrul Uniunii, fără o justificare întemeiată pe considerații obiective de interes general.
O astfel de legislație nu poate fi justificată nici de necesitatea de a conferi valoare probatorie adresei de domiciliu indicate pe cartea de identitate, nici de eficacitatea identificării și a controlului acestei adrese de către administrația națională competentă.
(Comunicat de presă CJUE referitor la Hotărârea Curții în cauza C-491/21 | Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date)
foto:sara-kurfess/unsplash.com
