Într-o decizie recentă, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit că autoritățile polițienești nu pot stoca, fără altă limită temporală decât cea a decesului persoanei vizate, date biometrice și genetice privind toate persoanele care au făcut obiectul unei condamnări penale definitive pentru o infracțiune săvârșită cu intenție.
Chiar dacă această stocare generală și nediferențiată este justificată de prevenirea, depistarea, investigarea sau urmărirea penală a infracțiunilor sau de executarea pedepselor, autoritățile naționale sunt ținute să pună în sarcina operatorului obligația de a verifica în mod regulat dacă această stocare este în continuare necesară și să recunoască persoanei interesate dreptul la ștergerea acestor date atunci când stocarea nu mai este necesară.
Contextul pronunțării deciziei: în Bulgaria, o persoană a făcut obiectul unei înscrieri în registrul poliției în cadrul unei proceduri de cercetare penală pentru mărturie mincinoasă. Această persoană a fost în final declarată vinovată de săvârșirea acestei infracțiuni și condamnată la o pedeapsă cu suspendare de un an. După executarea acestei pedepse, persoana a beneficiat de o reabilitare. Ulterior, ea a solicitat să fie radiată din registrul poliției. Potrivit dreptului bulgar, datele care o privesc sunt stocate în acest registru și pot fi prelucrate de autorități, care au acces la acestea fără nicio altă limitare de durată decât decesul persoanei. Cererea sa a fost respinsă pentru motivul că o condamnare penală definitivă, chiar după reabilitare, nu face parte dintre motivele de radiere a înscrierii în registrul poliției.
În hotărârea sa, Curtea declară că stocarea generală și nediferențiată, a datelor biometrice și genetice ale persoanelor condamnate penal pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni, până la decesul acestora, este contrară dreptului Uniunii.
Curtea arată că datele cu caracter personal care sunt stocate în registrul poliției în Bulgaria sunt, printre altele, prelevarea amprentelor digitale, o fotografie, precum și o prelevare în scopul realizării profilului ADN.
Registrul conține de asemenea date referitoare la infracțiunile săvârșite de persoana vizată și la condamnările pronunțate în acest temei. Aceste date pot fi indispensabile pentru a verifica dacă persoana vizată este implicată în cadrul altor infracțiuni decât cele pentru care a fost condamnată definitiv.
Însă toate aceste persoane nu prezintă același grad de risc de a fi implicate în alte infracțiuni, justificând o durată uniformă de stocare a datelor care le privesc. Astfel, factori precum natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sau lipsa recidivei pot determina ca riscul reprezentat de persoana condamnată să nu justifice în mod necesar menținerea datelor care o privesc, până la decesul său, în registrul poliției.
În consecință, acest termen nu este corespunzător decât în circumstanțe particulare care îl justifică în mod adecvat. Or, această situație nu se regăsește atunci când termenul este aplicabil în mod general și nediferențiat oricărei persoane condamnate definitiv pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni.
Dreptul Uniunii impune ca reglementarea națională să prevadă obligația, pentru operator, de a verifica în mod regulat dacă această stocare este în continuare necesară și să recunoască persoanei interesate dreptul la ștergerea acestor date în ipoteza în care stocarea nu mai este necesară.
(CJUE _ Comunicat de presă referitor la Hotărârea Curții în cauza C-118/22 | Direktor na Glavna direktsia „Natsionalna politsia” pri MVR – Sofia)
foto: bill oxford/unsplash.com
