“Simpla menţiune în contract că a fost încheiat pe durată determinată, nu produce efecte corespunzătoare dacă postul este vacant şi prin natura ei munca are caracter permanent.
Or, însuşi faptul că, începând cu anul 2014, pârâta a încheiat cu reclamantul contractul individual de muncă, dovedeşte caracterul permanent al postului, post de altfel indispensabil activităţii desfăşurate în cadrul unităţii.
Instanţa mai reţine că repornirea laminorului în discuţie s-a realizat în anul 2010 iar din acel moment a funcţionat în mod continuu fiind personal angajat permanent în acel laminor.
Nu se poate susţine că din 2010 şi până în acest moment vreme de peste 5 ani ne aflăm în situaţia unei creşteri temporare de activitate. Termenul de peste 5 ani nu poate fi doar temporar ci mai degrabă o perioadă de ani care duce la o permanentizare a activităţii.
Cât priveşte incidenţa dispoziţiilor art.83 alin.1 litera h) teza finală , ce ar justifica încheierea contractului de muncă pe durată determinată , tribunalul reţine că pârâta nu a prezentat absolut nicio dovadă referitoare la un pretins proiect, lucrare sau program încheiat din 2010 cu termen de execuţie până în prezent care să presupună încheierea de contracte pe perioadă determinată.
(…) Rezumând cele de mai sus, tribunalul reţine că, fără ca în activitatea sau structura pârâtei să fi intervenit modificări sau creşteri ale volumului de activitate, ori să se demarat noi proiecte sau lucrări, din anul 2010 pe aceleaşi posturi a fost angajat personal mai întâi prin agent de muncă temporară, ulterior prin contracte pe perioadă determinată, aceste aspecte conducând la concluzia că de fapt nu este vorba de activităţi temporare justificate de existenţa vreunuia din cazurile prevăzute de art.83 alin.1 literele b) şi h) din Codul Muncii republicat, ci de o muncă cu caracter permanent atât în cadrul „Laminorului 6”, cât şi în alte secţii sau compartimente ale societăţii comerciale în cauză, de altfel aceste aspecte rezultând şi din rapoartele de producţie pe ultimii 5 ani de zile.
În concluzie, tribunalul constată că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile imperative ale art.83 alin.1 literele b) şi h) din Codul Muncii republicat, sancţiunea nerespectării acestora fiind nulitatea clauzei care prevede durata determinată a contractului individual de muncă.
Potrivit dispoziţiilor art. 57 alin. (1) şi (4) din Codul muncii, „(1) Nerespectarea oricăreia dintre condiţiile legale necesare pentru încheierea valabilă a contractului individual de muncă atrage nulitatea acestuia. (4) În situaţia în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabileşte drepturi sau obligaţii pentru salariaţi, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispoziţiile legale sau convenţionale aplicabile (…).”
Pe cale de consecinţă, în lipsa unei clauze valabile de stabilire a unei durate determinate a contractului individual de muncă, se revine la regula prevăzută art.12 alin.1 din Codul muncii, respectiv încheierea contractului individual de muncă pe durată nedeterminată.“
(Tribunalul Neamț – sentința civilă nr. 1467/20.08.2015)
foto:tingey-injury-law-firm/unsplash.com
