17.8 C
Ploieşti
Friday, July 11, 2025
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
AcasăACTUALITATEStarea de alertă a fost prelungită din nou, începând de mâine

Starea de alertă a fost prelungită din nou, începând de mâine

Începând cu data de 12 februarie 2021 se prelungeşte cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul ţării, hotărârea executivului fiind publicată astăzi în Monitorul Oficial.

Sunt menținute restricțiile și măsurile impuse pentru prevenirea și combaterea pandemiei de Covid-19, dintre care menționăm:

  • în spațiile publice, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura;
  • se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;
  • activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecție sanitară,
  • se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) în spații închise sau deschise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente;
  • în interiorul localităților se interzic circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri;
  • în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23,00 – 5,00, cu excepțiile deja cunoscute: a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi; b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente; c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei; d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
  • angajatorii dispun organizarea muncii la domiciliu sau în regim de telemuncă, acolo unde specificul activității permite; în situația în care nu se poate desfășura activitatea de către salariat în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu și în vederea evitării aglomerării transportului public, angajatorii din sistemul privat, autoritățile și instituțiile publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și regiile autonome, societățile naționale, companiile naționale și societățile la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, având un număr mai mare de 50 de salariați, au obligația organizării programului de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră.

(HG nr. 35/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 ianuarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea  şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19)

foto: adam-niescioruk/unsplash.com

- LegalEasy -spot_img

Cele mai populare

Comentarii Recente