Comiterea unei fapte prevăzute de legea penală în stare de legitimă apărare este considerată de lege ca fiind justificată. În această situație fapta nu constituie infracțiune.
Este în legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporţională cu gravitatea atacului.
Se prezumă a fi în legitimă apărare și acela care comite fapta pentru a respinge pătrunderea unei persoane într-o locuinţă, încăpere, dependinţa sau loc împrejmuit ţinând de aceasta, fără drept, prin violenţă, viclenie, efracţie sau alte asemenea modalităţi nelegale ori în timpul nopţii.
„(…) apelantul inculpat A. a lovit, în data de 22 septembrie 2015, în jurul orei 21.00, în timp ce se afla în scara X. a blocului din Calea B., persoanele vătămate C. şi D., cauzându-le vătămări ce au necesitat un număr de 6-7 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, conform certificatului medico-legal nr. Y. din 23 septembrie 2015, respectiv, un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, conform certificatului medico-legal nr. Z. din 23 septembrie 2015.
(…), este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârșită în legitimă apărare. Este în legitimă apărare persoana care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporțională cu gravitatea atacului.
Apelantul inculpat A. a susţinut că între el şi persoanele vătămate exista o relaţie tensionată din cauza faptului că acestea i-ar fi adresat cuvinte/expresii jignitoare, de-a lungul timpului, verbal sau prin scrieri efectuate pe pereţii din scara blocului şi ai liftului, ar fi rupt majoritatea informărilor afişate în spaţiul imobilului de către asociaţia de proprietari, inculpatul fiind preşedintele acestei asociaţii o anumită perioadă de timp, şi i-ar fi cauzat neplăceri în contextul în care deţineau mai multe animale în apartament, fiind vecini de palier, la etajul 4 al imobilului.
Fără a aprecia asupra veridicităţii acestor susţineri, instanţa de apel consideră că, şi reale dacă ar fi, aceste împrejurări nu constituie, în mod evident, un atac material îndreptat împotriva inculpatului, condiţia (…) ca atacul să fie material, fiind neîndeplinită.
Atacul este material când se exercită prin mijloace de natură să pună în pericol fizic valoarea socială contra căreia este îndreptat şi pentru efectuarea lui s-a recurs la violenţă fizică ori s-a manifestat o atitudine pasiv agresivă prin care s-a creat un pericol fizic pentru valoarea vizată.
Legea penală exclude de la aplicarea legitimei apărări atacurile nemateriale produse prin acţiuni non-violente, cum sunt insultele, ameninţările scrise sau verbale, defăimările, zvonurile etc., considerând că în aceste situaţii s-ar putea invoca cel mult provocarea, ca circumstanţă atenuantă legală sau o circumstanţă atenuantă judiciară.”
(I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 99/A din 8 aprilie 2020)
foto:unsplash.com