19.7 C
Ploieşti
Monday, June 21, 2021
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
AcasăUncategorizedBiletele de valoare. Norme metodologice

Biletele de valoare. Norme metodologice

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind biletele de valoare, aprobate prin HG 1045/2018, au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 24/09.01.2019.

Conform Legii 165/2018, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie a acestui an, biletele de valoare care pot fi acordate sunt: tichete de masă, tichete cadou, tichete de creşă, tichete culturale şi vouchere de vacanţă.

Categoriile de bilete de valoare care se acordă angajaţilor, frecvenţa acordării acestora, precum şi valoarea lor, acolo unde este cazul, unitatea emitentă şi modalitatea de acordare, pe suport hârtie şi/sau pe suport electronic se stabilesc de către angajatori, împreună cu organizaţiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanţii salariaţilor.

Conform normelor metodologice, un salariat poate utiliza biletele de valoare pe baza actului de identitate sau a legitimației de serviciu, vizată la zi, după caz, numai în unitățile afiliate, în exclusivitate pentru achiziționarea produselor/serviciilor prevăzute de lege.

În cazul plăților online, identificarea beneficiarului care are dreptul să utilizeze bilete de valoare pe suport electronic, precum și a produselor/serviciilor care pot fi achiziționate potrivit legii, se realizează în baza procedurilor interne implementate de unitățile afiliate și/sau prin intermediul sistemelor implementate de procesatorii de plăți, după caz.

Biletul de valoare, cu excepția tichetului de masă, este valabil un an de la data emiterii pe suport hârtie, respectiv de la data alimentării pentru biletul emis pe suport electronic, fără a se înţelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic.

Tichetul de masă este valabil în anul calendaristic în care a fost emis, cu excepţia tichetului emis în perioada 1 noiembrie – 31 decembrie, care poate fi utilizat până la data de 31 decembrie a anului următor.

- LegalEasy -spot_img

Cele mai populare

Comentarii Recente