Începând cu data de 14 decembrie 2020 s-a prelungit cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul ţării.
Hotărârea de Guvern de prelungire a stării de alertă cuprinde, așa cum ne-am obișnuit deja, măsurile de prevenire şi control al infecţiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii acestor măsuri, precum şi instituţiile şi autorităţile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor pe durata stării de alertă.
În principiu, noul act normativ menține măsurile impuse anterior, dintre care amintim interdicția circulaţiei persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 23,00-5,00, cu următoarele excepţii:
a. deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi – pentru acestui motiv este obligatorie prezentarea, la cererea personalului autorităţilor abilitate, a legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator ori a unei declaraţii pe propria răspundere;
b. deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
c. deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d. deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;
Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la lit. b)-d), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
foto:annie-spratt/unsplash.com