„În cazul accidentelor rutiere, pentru a se dispune condamnarea inculpatului este imperativ a se constata că acesta a încălcat o obligație legală prevăzută de normele privind circulația rutieră (O.U.G. nr. 195/2002 sau Regulamentul de punere în aplicare a O.U.G. nr. 195/2002). De altfel acesta este și motivul pentru care întotdeauna accidentele rutiere sunt încadrate juridic în prevederile art. 192 alin. (2) C.pen. privind uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi.
Dispozițiile art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 (participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private) precum şi cele ale art. 48 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 (conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă”) nu pot însă reprezenta astfel de dispoziții, aflându-ne în prezența unor norme cu caracter general.
Cu privire la dispozițiile art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, Curtea subliniază că existenţa caracterului preventiv al conduitei inculpatului, constând în adaptarea vitezei în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță, nu trebuie analizată după eveniment, ceea ce ar însemna că odată produs un accident conducătorul auto nu şi-a îndeplinit niciodată aceste obligaţii (şi ar fi întotdeauna culpabil, cel puţin parţial), ci prin raportare la condiţiile anterioare producerii accidentului, care în speţă, nu impuneau reducerea vitezei sub limita legală, nici obiectiv (în lipsa unui indicator care să impună reducerea vitezei pe segmentul de drum respectiv iar inculpatul a intrat în intersecție la culoarea verde a semaforului, pietonilor fiindu-le interzis să traverseze strada deoarece semaforul corespunzător indica culoarea roșie) şi nici subiectiv (conducerea unui autoturism într-o intersecție semaforizată).
Textul legal instituie o obligație generală care nu poate conduce prin ea însăși la stabilirea răspunderii penale, deoarece în caz contrar s-ar ajunge ca răspunderea penală să fie obiectivă. Practic, indiferent de situație, s-ar putea invoca că dacă inculpatul ar fi procedat diferit accidentul nu s-ar fi produs.
După cum s-a arătat mai sus, respectarea acestei obligații trebuie examinată raportat la elementele de fapt pe care inculpatul le cunoștea la momentul comiterii faptei. Or, în condițiile în care inculpatul a circulat cu viteză legală nu i se poate reproșa că nu a redus viteza mai mult decât impunea legea, neexistând vreo împrejurare care să îl oblige să procedeze în acest sens.”
(Curtea de Apel București – Secţia I penală, decizia nr. 510 din data de 12 iunie 2020)
foto – unsplash.com
