13.9 C
Ploieşti
Tuesday, September 21, 2021
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
AcasăGDPRTelekom Romania sancționată pentru prelucrarea datelor cu caracter personal în scop de...

Telekom Romania sancționată pentru prelucrarea datelor cu caracter personal în scop de marketing, fără consimțământ

Operatorul Telekom Romania Communications SA a fost sancționat pentru încălcarea prevederilor GDPR. Sancțiunea  a fost aplicată ca urmare a unei plângeri prin care se reclama faptul că petentul a fost contactat pe numărul său de telefon în scop de marketing de către un reprezentant Telekom, deși acesta își retrăsese consimțământul pentru utilizarea datelor sale cu caracter personal odată cu încetarea relației contractuale cu operatorul.

Ulterior, petentul și-a exercitat dreptul de opoziție față de prelucrarea datelor sale personale în scop de marketing și publicitate solicitând operatorului ștergerea numărului său de telefon și a adresei de e-mail din baza de date a Telekom.

Cu toate acestea, petentul a fost din nou contactat de un reprezentant Telekom în scop de marketing. Astfel, petentul a transmis operatorului o nouă solicitare de a nu mai fi contactat și de a i se șterge numărul de telefon și adresa de e-mail din baza de date.

Urmare a acestei solicitări, operatorul i-a comunicat petentului că adresa sa de e-mail și numărul de telefon au fost șterse din sistemul de gestionare a clienților confirmând, totodată, că a fost apelat de un reprezentant Telekom, care, dintr-o eroare umană, nu și-a dat seama că nu avea permisiunea petentului de a-l apela.

În cursul desfășurării investigației Autoritatea Națională de Supraveghere a constatat că Telekom Romania Communications SA  a prelucrat datele cu caracter personal ale petentului în scop de marketing fără a avea temei legal, încălcându-se astfel prevederile art. 6 din GDPR. De asemenea, operatorul a contactat telefonic petentul deși acesta își exercitase dreptul de opoziție, încălcându-se astfel prevederile art. 21 din GDPR.

(ANSPDCP – comunicat din 13 mai 2021)

foto:raphael-schaller/unsplash.com

- LegalEasy -spot_img

Cele mai populare

Comentarii Recente