Rabla pentru electrocasnice. De mâine, persoanele fizice își pot crea un cont de utilizator

0
141

Administrația Fondului pentru Mediu anunță că mâine, 14 mai 2021, ora 10:00 are loc deschiderea perioadei de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic.

Bugetul alocat Programului în anul 2021 este de 75 milioane lei iar  modalitatea de accesare a programului a fost revizuită, astfel încât persoanele fizice să poată beneficia de oportunitatea de a se înscrie și de a obține unul sau mai multe vouchere.

Începând cu 14 mai, persoanele fizice au la dispoziție 7 zile în vederea înscrierii în program prin crearea contului de utilizator în aplicația informatică. „Contul de utilizator” este un element de noutate al acestei ediții a programului și permite atât selecția voucherelor, cât și urmărirea statusului acestora.

Pentru eficientizarea procesului de selecție a voucherelor, ediția de anul acesta se va desfășura etapizat.

Etapele de desfășurare a programului:

  • înscrierea persoanelor fizice în aplicație, prin crearea conturilor de utilizator (14 mai – 20 mai);
  • etapa I: Selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte mașinile de spălat rufe/vase și frigiderele/congelatoarele (21 mai – 03 iunie);
  • etapa II: Selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte televizoarele, laptopurile și tabletele (04 iunie-17 iunie);
  • etapa III: Selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiționat, uscătoarele de rufe și aspiratoarele (18 iunie – 01 iulie).

Anul acesta, echipamentele incluse în program și sumele aferente fiecărui echipament sunt:

– 400 de lei pentru mașini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puțin noua clasa energetică C;

– 400 de lei pentru mașini de spălat vase având cel puțin noua clasa energetică D;

– 400 de lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++;

– 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puțin noua clasă energetică E;

– 400 lei pentru televizoare având cel puțin noua clasă energetică E;

– 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puțin A++;

– 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;

– 500 de lei pentru laptopuri;

– 300 de lei pentru tablete.

Pentru laptopuri și tablete se poate preda la schimb fie un echipament de tip calculator personal, compus din unitate centrală și monitor, fie un alt echipament inclus în program, cu excepția latopurilor și tabletelor vechi. De asemenea, pentru mașinile de spălat vase, precum și pentru uscătoarele de rufe se poate preda la schimb orice echipament vechi inclus în program.

Listele cu beneficiarii aprobați vor fi publicate pe site-ul AFM la secțiunea dedicată programului.

Foto:unsplash.com