Printr-o lege care intră în vigoare joi, 16 noiembrie, se prevede că și persoanele care se asigură voluntar în sistemul de asigurări sociale de sănătate (pe bază de contract de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate) urmează să beneficieze de concediu și indemnizație de risc maternal. Acestea se vor acorda fără condiție de stagiu de asigurare.
Baza de calcul al indemnizațiilor de asigurări sociale urmează să o constituie media veniturilor lunare asigurate, înscrise în contractul de asigurare.
În expunerea de motive a actului normativ se arată, printre altele, că este necesar ca și femeile antreprenor care desfășoară muncă sub forma activităților independente (și care pot încheia contract de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate) să poată beneficia în timpul sarcinii de aceeași protecție oferită salariatelor cu raporturi de muncă cu un angajator.
Photo by freestocks on Unsplash