13.9 C
Ploieşti
Tuesday, September 21, 2021
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
AcasăRelatii de muncaRestituirea de către salariat a sumelor nedatorate, primite de la angajator. Condiția...

Restituirea de către salariat a sumelor nedatorate, primite de la angajator. Condiția lipsei oricărui temei legal sau convenţional al încasării acestor sume

Prin soluția pronunțată într-un litigiu, un salariat a fost obligat la restituirea sumelor primite de la angajator cu titlu de diurnă, cheltuieli cazare și transport, în esență față de împrejurarea că printr-o hotărâre definitivă anterioară se decisese că deplasarea nu a fost inclusă în planul de pregătire profesională anuală destinat angajaţilor, societatea nu a făcut dovada că participarea tuturor salariaţilor era în legătură directă cu cerinţele posturilor pe care le ocupau iar deplasarea nu îndeplinește condiţiile prevăzute de lege pentru a putea fi considerată formă de pregătire profesională.

Împotriva acestei soluții salariatul a formulat apel, care a fost admis, reținându-se următoarele:

„Potrivit dispoziţiilor art. 256 din Codul muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.

Cu referire la acest text de lege, Curtea Constituţională, prin Deciziile nr. 274/2011, 122/2012 a statuat că acesta nu defineşte noţiune de „sumă nedatorată” şi nici nu detaliază condiţiile în care se naşte obligaţia respectivă, însă, el vine să acopere, prin excluderea tuturor celorlalte situaţii prevăzute de lege care antrenează răspunderea patrimonială a salariatului, cazurile când, fără a fi reţinută vinovăţia acestuia, este obligat la restituirea unor sume încasate de la angajator, întrucât acestea nu i se cuveneau, neexistând o justă cauză. Este evident că obligaţia de restituire se naşte în legătură cu desfăşurarea raporturilor de muncă.

De reţinut este că se poate vorbi de o sumă nedatorată încasată de salariat doar în lipsa oricărui temei legal sau convenţional al încasării acestei sume, nu şi, spre exemplu, în cazul primirii unui salariu legal.

Aşadar, reţinând corect faptul că nu are nici o relevanţă inexistenţa culpei salariatului în încasarea sumei, prima instanţa avea însă, îndatorirea de analiza celelalte cerinţe impuse de textul de lege în discuţie, respectiv faptul că suma este nedatorată.

Or, sub acest aspect, soluţia este greşită deoarece, contrar celor reţinute de instanţa de fond, simplul fapt al diminuării patrimoniului societăţii nu determină caracterul nedatorat al sumei în discuţie.

În analiza acestui caracter al sumei pretinse de angajator se impunea a se avea în vedere faptul că deplasarea la  T.I.B. B. în data de 07.10.2011 s-a efectuat în exercitarea unui ordin de serviciu, în baza delegaţiei nr…/05.12.2011 semnate de conducerea societăţii, în baza unui referat de necesitate întocmit de compartimentele de specialitate şi aprobat de conducătorul instituţiei, iar cheltuielile efectuate cu delegarea au fost justificate cu documentele contabile depuse la dosar.

Potrivit art. 44 alin. 2 din Codul Muncii salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport şi cazare, precum şi la o indemnizaţie de delegare în condiţiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.

Totodată, potrivit art. 38 din Codul Muncii salariaţii nu pot renunţa la drepturile cele sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.

În acest context, nu putem vorbi de lipsa unui temei legal al încasării sumei de către reclamantă, aceasta fiind îndreptăţită, în conformitate cu art. 44 alin. 2 Codul Muncii sus enunţat la acordarea drepturilor băneşti aferente delegării (diurna, contravaloarea cazării şi a transportului), izvorâte din raportul juridic de muncă încheiat între părţi.

Faptul că printr-o hotărâre judecătorească definitivă s-a statuat că deplasarea la T.I.B. nu îndeplineşte, condiţiile prevăzute de lege, pentru a putea fi considerată o formă de pregătire profesională nu are relevanţă în acest cadru procesual definit de art.256 Codul Muncii, care presupune aşa cum s-a arătat mai sus lipsa unui suport legal de acordare a unui drept salarial, ceea ce nu este cazul de faţă.

Indiferent de motivul care a determinat angajatorul să emită ordinul de deplasare a salariatului în cauză la T.I.B.  B., sau scopul efectuării acestei deplasări (în cadrul unei formări profesionale sau nu), este de reţinut că, această deplasare s-a efectuat de salariat în exercitarea unui ordin de serviciu semnat de directorul general al societăţii, a cărei nesocotire putea antrena răspunderea sa disciplinară potrivit Codul Muncii.

Ca urmare, suma în litigiu nu reprezintă o sumă nedatorată în sensul cerut de legiuitor în conţinutul textului de lege în discuţie, pentru fi supusă restituirii, această sumă fiind datorată de angajator conform art. 44 alin.(2) Codul Muncii, atâta vreme cât este o sumă antrenată de pârâtă în cadrul delegării efectuate în baza unui ordin de serviciu emis în temeiul Codul Muncii şi justificată cu actele contabile.“

(Decizia nr. 448/22.03.2017 –  Curtea de Apel ALBA IULIA)

foto:mufid-majnun/unsplash.com

- LegalEasy -spot_img

Cele mai populare

Comentarii Recente