Datele cu caracter personal trebuie prelucrate într-un mod care asigură securitatea adecvată a datelor, inclusiv protecția împotriva prelucrării neautorizate sau ilegale și împotriva pierderii, a distrugerii sau a deteriorării accidentale, prin luarea de măsuri tehnice sau organizatorice corespunzătoare.
În cazul în care are loc o încălcare a securității datelor cu caracter personal, operatorul este obligat să notifice acest lucru autorității de supraveghere, fără întârzieri nejustificate și, dacă este posibil, în termen de cel mult 72 de ore de la data la care a luat cunoștință de încălcare.
Notificarea trebuie
- să descrie caracterul încălcării securității datelor cu caracter personal, inclusiv, acolo unde este posibil, categoriile și numărul aproximativ al persoanelor vizate în cauză, precum și categoriile și numărul aproximativ al înregistrărilor de date cu caracter personal în cauză;
- să menționeze numele și datele de contact ale responsabilului cu protecția datelor sau un alt punct de contact de unde se pot obține mai multe informații;
- să identifice consecințele probabile ale încălcării securității datelor cu caracter personal;
- să evidențieze măsurile luate sau propuse spre a fi luate pentru a remedia problema încălcării securității datelor cu caracter personal, inclusiv, după caz, măsurile pentru atenuarea eventualelor sale efecte negative.
Operatorul de date cu caracter personal este obligat să păstreze toate documente referitoare la cazurile de încălcare a securității datelor. Documentația trebuie să cuprindă o descriere a situației de fapt în care a avut loc încălcarea securității datelor cu caracter personal, a efectelor acesteia și a măsurilor de remediere întreprinse.
foto:jeshoots/unspalsh.com




