21.7 C
Ploieşti
Wednesday, July 9, 2025
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
AcasăDe weekendMăsura lucrurilor

Măsura lucrurilor

Surpriza electorală a acestui decembrie depășește, cred, limitele politicului, încurajând o abordare mai largă a problemei.

Care sunt valorile societății românești? La ce mesaj suntem sensibili? Care este tonul potrivit pentru acest mesaj? Cât de polarizată este societatea? Putem măsura distanța dintre valorile unora și altora?

În general, discursul public e zgomotos și ofensiv. Lipsește măsura. Se aruncă injurii, se repetă texte, afirmațiile curg necontrolat ca și cum publicul țintă ar fi incapabil de a recepționa un mesaj articulat și fundamentat. Suntem tratați ca niște tâmpiței de către niște reprezentanți care, în mare parte, nici n-au capacitatea de a aborda altfel problemele societății.

De-a lungul anilor, măsura s-a diminuat treptat din spațiul public. Nu mai e așa mare diferență între vorbele goale, urlate barbar și mesajul demn și echilibrat, chiar dacă este ironic ori sarcastic. Azi e prea mult urlet, prea mult nimic spus tare. Oricine poate vorbi despre orice, atât timp cât o face cu convingere și ton ridicat. În numele unui interes național întotdeauna mai important decât interesul național al celuilalt.

Murim de indignare cu tricolorul în mână, urlând din toți rărunchii că numai „noi, noi” putem salva țărișoara de dușmanul care, la rândul său, moare de indignare cu tricolorul în mână. 

Mi-ar plăcea să cred că apariția unui discurs public echilibrat ar fi bine primită în societate. Că oamenii ar auzi argumentele în ciuda zgomotului din jur și că, în timp, ne-am educa să înlăturăm tot ce e vorbă goală și manipulare.

Măsura lucrurilor, a ideilor, a discursului. Este vorba, până la urmă, de un bun simț pe care nu cred că l-am pierdut. Doar că, prinși în mersul zilnic al lucrurilor, tolerăm prea ușor degradarea mesajului public, a oamenilor publici, a vieții publice în general.

foto: Munch-Scream

- LegalEasy -spot_img

Cele mai populare

Comentarii Recente