Curtea Constituţională se compune din 9 judecători: trei sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României.
Judecătorii sunt numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.
Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime din numărul judecătorilor din 3 în 3 ani. Anul 2022 este anul în care expiră mandatele a trei judecători CCR.
Numirea judecătorilor se poate face numai cu acordul prealabil, exprimat în scris, al candidatului. În cazul în care candidatul ocupă o funcţie incompatibilă cu aceea de judecător al Curţii Constituţionale sau face parte dintr-un partid politic, acordul trebuie să cuprindă angajamentul candidatului de a demisiona, la data numirii, din acea funcţie sau din partidul politic al cărui membru este.
Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea atribuţiilor lor şi sunt inamovibili pe durata mandatului. Ei nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru opiniile şi voturile exprimate la adoptarea soluţiilor.
Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior.
Funcţia de judecător este incompatibilă cu oricare altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul juridic superior.
Photo by Brett Jordan on Unsplash