15.1 C
Ploieşti
Monday, September 20, 2021
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
AcasăACTUALITATEDesfăşurarea activităţilor didactice online. Responsabilități pentru profesori, elevi și părinți

Desfăşurarea activităţilor didactice online. Responsabilități pentru profesori, elevi și părinți

Modalitatea de desfăşurare a activităţilor didactice prin intermediul tehnologiei şi al internetului este reglementată printr-o metodologie-cadru publicată vinerea trecută.

Metodologia stabilește atribuții și responsabilități în sarcina tuturor participanților la activităţile desfăşurate în această modalitate, respectiv cadre didactice, elevi și părinți.

Cadrele didactice au următoarele atribuţii:

  • proiectează şi realizează activităţile didactice din perspectiva principiilor curriculare şi a celor privind învăţarea prin intermediul tehnologiei şi al internetului;
  • elaborează, adaptează, selectează resurse educaţionale deschise, sesiuni de învăţare pe platforme educaţionale, aplicaţii, precum şi alte categorii de resurse care pot fi utilizate;
  • proiectează activităţile-suport pentru învăţarea prin intermediul tehnologiei şi al internetului;
  • elaborează instrumente de evaluare aplicabile prin intermediul tehnologiei şi al internetului, pentru înregistrarea progresului preşcolarilor/elevilor;
  • stabilesc împreună cu celelalte cadre didactice un program optim pentru predare-învăţare-evaluare astfel încât să se respecte curba de efort a elevilor şi să se evite supraîncărcarea acestora cu sarcini de lucru.

Elevii au următoarele responsabilităţi:

  • participă la activităţile stabilite de cadrele didactice şi de către conducerea unităţii de învăţământ, conform programului comunicat, precum şi informaţiilor transmise de către profesorii diriginţi/profesorii pentru învăţământ primar/învăţătoare/ profesorii pentru învăţământul preşcolar/educatoare;
  • rezolvă şi transmit sarcinile de lucru în termenele şi condiţiile stabilite de către cadrele didactice, în vederea valorificării activităţii desfăşurate prin intermediul tehnologiei şi internetului;
  • au o conduită adecvată statutului de elev, dezvoltând comportamente şi atitudini prin care să se asigure un climat propice mediului de învăţare;
  • nu comunică altor persoane datele de conectare la platforma destinată învăţământului prin intermediul tehnologiei şi al internetului;
  • nu înregistrează activitatea desfăşurată în mediul online;
  • au obligaţia de a participa la activităţile desfăşurate prin intermediul tehnologiei şi al internetului; în caz contrar, elevul este considerat absent şi se consemnează absenţa în catalog, cu excepţia situaţiilor justificate;
  • au un comportament care să genereze respect reciproc, un mediu propice desfăşurării orelor de curs.

Părinţii au următoarele atribuţii:

  • asigură participarea copiilor la activităţile didactice organizate de către unitatea de învăţământ prin intermediul tehnologiei şi al internetului, urmărind crearea unui mediu fizic sigur, prietenos şi protectiv pentru copil în timpul desfăşurării activităţii, promovarea unui comportament pozitiv, aprecierea progresului înregistrat de preşcolar/elev, încurajarea, motivarea şi responsabilizarea acestuia cu privire la propria formare;
  • menţin comunicarea cu profesorul diriginte/învăţătorul şi celelalte cadre didactice;
  • sprijină preşcolarul/elevul, dacă este cazul, în primirea şi transmiterea sarcinilor de lucru, în termenele stabilite;
  • transmit profesorului diriginte/profesorului pentru învăţământ primar/învăţătoarei/profesorului pentru învăţământul preşcolar/educatoarei feedbackul referitor la organizarea şi desfăşurarea activităţii de predare-învăţare-evaluare prin intermediul tehnologiei şi al internetului.
- LegalEasy -spot_img

Cele mai populare

Comentarii Recente