Fapta Școlii Gimnaziale Luca Solomon din comuna Vaideeni, județul Vâlcea de a constitui clase separate de elevi pe criteriile etnie și domiciliu reprezintă discriminare indirectă – este concluzia la care a ajuns recent, cu unanimitate, Colegiul Director al Consiliului național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
Colegiul director a decis aplicarea amenzii contravenționale în cuantum de 2000 lei, recomandarea de respectare a Ordinului nr. 6134 /2016 Cadru privind interzicerea segregării școlare în unitățile de învățământ preuniversitar și acordarea unui termen de monitorizare de 6 luni pentru remedierea situației de discriminare.
Potrivit dispozițiilor legale avute în vedere de CNCD:
- sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor expres prevăzute, faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare
- orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi atrage răspunderea contravenţională, dacă nu intră sub incidenţa legii penale
- constituie contravenţie refuzarea accesului unei persoane sau unui grup de persoane la sistemul de educaţie de stat sau privat, la orice formă, grad şi nivel, din cauza apartenenţei acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a persoanelor în cauză.
foto: barry zhou/unsplash.com