12.6 C
Ploieşti
Wednesday, September 22, 2021
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
AcasăDrept penalConducerea sub influenţa unor substanţe psihoactive. Conținutul sintagmei „substanţe psihoactive”

Conducerea sub influenţa unor substanţe psihoactive. Conținutul sintagmei „substanţe psihoactive”

Conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, constituie infracțiune pedepsită cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

Într-o decizie cu caracter obligatoriu instanța supremă a explicat sensul noțiunii de „substanţe psihoactive” stabilind că aceasta include:

  • categoria de substanţe la care face referire legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare;
  • substanţele prevăzute în conţinutul legii speciale nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri;
  • substanțele prevăzute în conținutul legii speciale nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope.

(Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, decizia nr. 48/09.06.2021)

Photo by Vladyslav Tobolenko on Unsplash

- LegalEasy -spot_img

Cele mai populare

Comentarii Recente