Se prelungește până la finalul lunii în care încetează starea de alertă declarată potrivit legii, în contextul epidemiei cu virusul SARS-CoV-2, termenul de valabilitate pentru următoarele documente a căror valabilitate expiră până la această dată:
- biletele de trimitere pentru specialități clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică și de reabilitare;
- biletele de trimitere pentru specialități paraclinice;
- recomandările medicale pentru îngrijiri medicale la domiciliu, îngrijiri paliative la domiciliu, precum și pentru dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive, ce se depun/se transmit la casa de asigurări de sănătate;
- deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive. În cazul deciziilor pentru dispozitivele medicale acordate prin închiriere, pentru dispozitivele de protezare stomii și pentru dispozitivele pentru incontinență urinară, al căror termen de valabilitate a fost prelungit, se emite o nouă decizie de aprobare, cu precizarea duratei pentru care se prelungește decizia inițială, precum și taloanele aferente perioadei pentru care a fost prelungită decizia. Atât noua decizie, cât și noile taloane se transmit persoanei beneficiare prin orice mijloace de comunicare.
foto:online-marketing/unsplash.com