„Din analiza coroborată a dispoziţiilor at. 50 din Legea nr. 136/1995 cu cele ale art. 1381 – 1395 Cod civil, rezultă că repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale trebuie să fie una integrală, fiind supus reparării inclusiv prejudiciul viitor dacă producerea lui este neîndoielnică.
Atunci când pierderea capacităţii de muncă este una ireversibilă, ca urmare a vătămării suferite, este evident că prejudiciul cert, supus reparaţiei, nu este doar cel prezent, ci şi cel care se va produce în viitor, decurgând din imposibilitatea victimei faptei ilicite de a desfăşura o activitate remunerată, în absenţa capacităţii sale de muncă.
De aceea, prejudiciul de acoperit trebuie să cuprindă, în termenii art. 1385 alin. (3) şi art. 1387 alin. (1) Cod civil şi câştigul pe care, în condiţii obişnuite, ale existenţei capacităţii de muncă, aceasta ar fi putut să îl realizeze.
Cum pentru astfel de situaţii despăgubirea se acordă sub forma unor prestaţii băneşti periodice (art. 1387 alin. 2 Cod civil), acestea vor subzista atât timp cât se produce rezultatul vătămător al faptei ilicite (pierderea capacităţii de muncă) întrucât în caz contrar nu s-ar realiza reparaţia integrală.
Astfel, în condiţiile în care reclamantul a lucrat anterior producerii evenimentului rutier, însă fără a avea încheiat un contract de muncă, devin incidente dispoziţiile art. 1388 alin. (3) din Codul civil, cuantumul acestor prestaţii periodice fiind stabilite prin raportarea la salariul minim net pe economie.”
(Notă: Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România a fost abrogată de O.U.G. nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie, publicată în M.Of. nr. 723 din 19.09.2016)
(Înalta Curte de Casație și Justiției – Secţia I civilă, decizia nr. 38 din 15 ianuarie 2020)
