Acasă Fiscalitate Suspendarea executărilor silite a creanțelor bugetare

Suspendarea executărilor silite a creanțelor bugetare

Prin ordonanță de urgență publicată ieri s-a prelungit până la 25 decembrie 2020 măsura de suspendare/neîncepere a executărilor silite privind  creanțele bugetare, prin poprire, somație și valorificarea bunurilor la licitaţie.

Fac excepţie executările silite care se aplică pentru recuperarea creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală, provenite din săvârşirea de infracţiuni, precum şi a ajutoarelor de stat a căror recuperare a fost dispusă printr-o decizie a Comisiei Europene/furnizorului ajutorului de stat sau a unei instanțe naționale.

Măsurile de suspendare a executării silite prin poprire asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi băneşti se aplică, prin efectul legii, de către instituţiile de credit sau alţi terţi popriţi, fără alte formalităţi din partea organelor fiscale.

foto:josh-appel/unsplash.com

- Aplicatia LegalEasy-

Most Popular

Poliția locală va putea ridica mașinile parcate pe domeniul public, în afara spaţiilor marcate expres

De mâine, este instituită prin lege obligația persoanelor fizice şi juridice de a nu ocupa domeniul public cu...

Împăcarea părților nu va mai fi posibilă în cazul infracțiunilor de furt calificat

Codul penal a fost modificat în acest sens printr-o lege care urmează să intre în vigoare duminică.

Reglementarea muncii în domeniul pescuitului maritim

Legea privind munca în domeniul pescuitului maritim, nr. 270/2020, a fost publicată în Monitorul Oficial.

15 decembrie, data de start a Programului Rabla pentru Electrocasnice

Ministerul mediului, apelor și pădurilor anunță că, din 15 decembrie, românii își vor putea cumpăra electrocasnice și electronice...

Recent Comments