10.8 C
Ploieşti
Wednesday, April 17, 2024
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
AcasăACTUALITATES-a prelungit starea de alertă. Reguli pentru organizarea evenimentelor private

S-a prelungit starea de alertă. Reguli pentru organizarea evenimentelor private

Începând cu data de 12 iunie 2021 se prelungește cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul ţării, hotărârea executivului fiind publicată ieri în Monitorul Oficial.

Se mențin majoritatea restricțiilor din prezent, dar în privința  organizării de evenimente private sunt reglementate mai multe scenarii de participare.

Trebuie menționat în primul rând că este menținută interdicția de organizare a evenimentelor private la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori.

În judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori:

  • se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, cu un număr de participanţi de maximum 70 de persoane în exterior sau de maximum 50 de persoane în interio (la stabilirea numărului de persoane în exterior şi/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani);
  •  se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, cu un număr de participanţi de maximum 200 de persoane în INTERIOR şi cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană dacă persoanele:

– sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,

– prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore,

– se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

  • se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, până la capacitatea maximă a spaţiului în EXTERIOR, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele:

– sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,

– prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore

– se află în perioada cuprinsă între a 15a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

  • se permite organizarea de evenimente private aferente meselor festive, cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, până la capacitatea maximă a spaţiului în exterior sau în interior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi  au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Nunţile şi botezurile se pot desfăşura până la ora 2,00.

foto:jeremy-wong/unsplash.com

- LegalEasy -spot_img

Cele mai populare

Comentarii Recente