34.5 C
Ploieşti
Tuesday, July 8, 2025
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
AcasăRelatii de muncaReminder: Regulamentul intern îşi produce efectele faţă de salariaţi din momentul încunoştinţării...

Reminder: Regulamentul intern îşi produce efectele faţă de salariaţi din momentul încunoştinţării acestora

Regulamentul intern se întocmeşte de către angajator (cu excepţia microîntreprinderilor), cu consultarea sindicatului sau a reprezentanţilor salariaţilor, după caz.

Acesta trebuie să cuprindă cel puţin următoarele categorii de dispoziţii:

  • reguli privind protecţia, igiena şi securitatea în muncă în cadrul unităţii;
  • reguli privind respectarea principiului nediscriminării şi al înlăturării oricărei forme de încălcare a demnităţii;
  • drepturile şi obligaţiile angajatorului şi ale salariaţilor;
  • procedura de soluţionare pe cale amiabilă a conflictelor individuale de muncă, a cererilor sau a reclamaţiilor individuale ale salariaţilor;
  • reguli concrete privind disciplina muncii în unitate;
  • abaterile disciplinare şi sancţiunile aplicabile;
  • reguli referitoare la procedura disciplinară;
  • modalităţile de aplicare a altor dispoziţii legale sau contractuale specifice;
  • criteriile şi procedurile de evaluare profesională a salariaţilor.

Regulamentul intern se aduce la cunoştinţa salariaţilor prin grija angajatorului şi îşi produce efectele faţă de salariaţi din momentul încunoştinţării acestora.

Obligaţia de informare a salariaţilor cu privire la conţinutul regulamentului intern trebuie îndeplinită de angajator. Modul concret de informare a fiecărui salariat cu privire la conţinutul regulamentului intern se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau, după caz, prin conţinutul regulamentului intern.

 În plus, regulamentul intern se afişează la sediul angajatorului.

Photo by Bernd Klutsch on Unsplash

- LegalEasy -spot_img

Cele mai populare

Comentarii Recente