12.1 C
Ploieşti
Wednesday, May 1, 2024
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
AcasăACTUALITATEReducerea vârstei de pensionare pentru anumite persoane

Reducerea vârstei de pensionare pentru anumite persoane

Duminică vor intra în vigoare dispozițiile de modificare a legii privind sistemul unitar de pensii publice.

Modificările vizează reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, pentru  persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zone afectate de poluare.

Concret, este vorba despre persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, respectiv în localităţile Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum şi în localităţile Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certej, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliuc, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara, localităţile Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba, localitatea Slobozia din judeţul Ialomiţa, localităţile Iacobeni şi Vatra Dornei din judeţul Suceava, localităţile Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş, localităţile Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea, pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi.

(Legea nr. 201/2020 pentru modificarea alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010  privind sistemul unitar de pensii publice a fost publicată în Monitorul Oficial din 10 septembrie 2020)

- LegalEasy -spot_img

Cele mai populare

Comentarii Recente