16.8 C
Ploieşti
Saturday, June 19, 2021
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
AcasăDrept civilProces civil: act de procedură depus prin fax sau e-mail

Proces civil: act de procedură depus prin fax sau e-mail

Actul de procedură transmis prin fax sau e-mail, în ultima zi a termenului procedural care se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, este socotit a fi depus în termen – aceasta este concluzia la care judecătorii instanței supreme au ajuns printr-o decizie cu caracter obligatoriu publicată ieri în Monitorul Oficial.

A reținut instanța că pentru situaţia în care actul de procedură este transmis prin fax ori poştă electronică, în ultima zi a termenului, ora la care încetează activitatea instanţei nu poate reprezenta reperul temporal în raport cu care se determină dacă actul este sau nu depus în termen.

“În contextul în care aceste modalităţi de trimitere a actelor de procedură sunt acceptate de lege şi nu presupun un program de lucru, deoarece accesarea lor nu depinde de un orar, fiind funcţionale şi accesibile independent de programul de activitate al instanţei, astfel că nu există o oră la care activitatea acestor servicii să înceteze, nu există niciun impediment (..) a se considera că actul de procedură transmis prin intermediul acestor mijloace de comunicare în ultima zi a termenului şi recepţionat de faxul sau calculatorul instanţei, anterior orei 24,00 a acestei zile, este depus în termen.

În acest caz, potrivit actualei reglementări, data care produce consecinţe juridice cu privire la depunerea în termen a actului de procedură este data şi ora atestate de faxul sau de calculatorul instanţei (..)”

(ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept – decizia nr. 45/2020)

foto:kelly-sikkema/unsplash.com

- LegalEasy -spot_img

Cele mai populare

Comentarii Recente