Operatorii de date cu caracter personal au obligația de a furniza informațiile solicitate de către ANSPDCP în exercitarea atribuțiilor sale de control. Potrivit dispozițiilor GDPR, autoritățile de supraveghere au, în cadrul competențelor lor de investigare, dreptul de a obține, din partea operatorului și a persoanei împuternicite de operator, accesul la toate datele cu caracter personal și la toate informațiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor sale. Neacordarea accesului atrage răspunderea contravențională a operatorului de date.
Autoritatea Națională de Supraveghere anunță că a finalizat o investigație la operatorul Megareduceri TV SRL, căruia i-a aplicat o amendă, ca urmare a faptului că acest operator nu a furnizat informațiile solicitate de instituție, încălcând astfel prevederile GDPR. Operatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 19795,6 lei (echivalentul sumei de 4.000 EURO).
Investigația a fost demarată ca urmare a plângerilor mai multor petenți care ne-au sesizat cu privire la faptul că au primit prin sms mesaje comerciale care promovează serviciile de pe site-ul www.reducerazi.ro, fără să își fi exprimat consimțământul pentru a primi astfel de mesaje, pe numerele personale de telefon.
Întrucât operatorul nu a răspuns solicitărilor instituției noastre, deși a confirmat primirea lor, acesta a fost sancționat cu amendă.
Totodată, operatorului i s-au aplicat și următoarele măsuri corective:
- măsura corectivă de a asigura conformitatea operațiunilor de prelucrare cu dispozițiile RGPD, respectiv să fie evitate situațiile de prelucrare a datelor cu caracter personal fără consimțământul persoanelor vizate și fără existența unei alte situații în care consimțământul nu este necesar;
- măsura corectivă constând în luarea măsurilor necesare privind evaluarea datelor cu caracter personal prelucrate, astfel încât date precum numărul de telefon să nu mai fie prelucrat în scop de marketing direct sau de transmiterea de comunicări comerciale prin servicii de comunicații electronice destinate publicului fără consimțământul prealabil expres al persoanelor vizate.
foto:jeshoots/unsplash.com