12.6 C
Ploieşti
Wednesday, September 22, 2021
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
AcasăACTUALITATENoi restricții propuse de CNSU

Noi restricții propuse de CNSU

Prin decizie a Comitetului Național pentru Situații de Urgență se propune instituirea unor noi măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, dintre care menționăm:

  • obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, la nivel național, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise și închise, indiferent de valoarea ratei de incidență cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile;
  • în vederea evitării aglomerării transportului public,  toate instituțiile publice, precum și toți operatorii economici publici sau privați să aibă obligația organizării activității și desfășurării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, iar acolo unde specificul activității nu permite acest lucru, să se organizeze programul de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în cel puțin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin 2 ore;
  • în toate localitățile, activitățile didactice care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ să se desfășoare în sistem on-line;
  • în toate localitățile din România, interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00, cu anumite excepții (legate de deplasarea în interes profesional; deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente; deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane; deplasarea din motive  justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie)
  • obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private să-și organizeze și desfășoare activitatea în intervalul orar 05.00 – 21.00, cu excepția farmaciilor, benzinăriilor și a operatorilor economici cu activitate de livrare la domiciliu.

foto:marjanblan/unsplash.com

- LegalEasy -spot_img

Cele mai populare

Comentarii Recente