Echipamentul individual de protecție trebuie să respecte cerințele esențiale de sănătate și securitate prevăzute de Regulamentul (UE) 2016/425 (privind echipamentele individuale de protecție și de abrogare a Directivei 89/686/CEE a Consiliului) – prevede o Hotărâre de Guvern publicată marți, 11 ianuarie 2022.
Reamintim că până la publicarea acestor dispoziții, se prevedea că echipamentul individual de protecție trebuia să respecte prevederile HG nr. 115/2004 privind stabilirea cerințelor esențiale de securitate ale echipamentelor individuale de protecție şi a condiţiilor pentru introducerea lor pe piaţa.
Prin noul act normativ s-a renunțat de asemenea la soluția legislativă potrivit căreia Ministerul Muncii stabilea reguli generale pentru utilizarea echipamentului individual de protecţie şi/sau reguli care reglementau cazurile şi situaţiile în care angajatorul trebuie să furnizeze echipamentul individual de protecţie. Va reveni prin urmare angajatorului responsabilitatea privind alegerea echipamentelor individuale de protecție care trebuie să fie furnizate lucrătorilor.
Sunt de asemenea eliminate dispozițiile legale care permiteau Ministerul Munci să stabilească dispoziții pe baza cărora să se impună ca lucrătorul să contribuie la costul unui anumit echipament individual de protecţie, în situaţiile în care utilizarea echipamentului nu este exclusiv pentru locul de muncă.
Hotărârea de Guvern de marți cuprinde trei anexe care au un caracter orientativ și conțin informații utile pentru angajator privind alegerea echipamentelor individuale de protecție care trebuie să fie furnizate lucrătorilor.
(HG nr. 1315/2021, pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.048/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă)
foto:unsplash.com