17.7 C
Ploieşti
Saturday, June 19, 2021
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
AcasăDe weekendNeînfricări

Neînfricări

“Frica păzește pepenii.”

“E un om cu frica lui Dumnezeu.”

“Îl știe de frică.”

E multă frică în jurul nostru, care ne paralizează, ne taie aripile, ne pune căluș în gură și în visuri.

Tot frica ne face să stăm locului, țintuiți în ceea ce este dat. Că lasă, e bine totuși așa, cine știe ce se poate întâmpla dacă vrem mai mult, mergem mai departe ori cerem respect.

E un progres pe loc, care ne crește iremediabil frica și parcă săpăm să ajungem în hăurile cele mai întunecate ale neîncrederii, ale dubiilor sterpe.

Ei bine, n-am chef de frică. Nu zice nimeni să te arunci cu capul înainte, fără rost și sens.

Dar e bună asumarea asta a vulnerabilității. Mai fac un pas și știu că poate va durea sau voi pierde un pic sau mai știu eu ce. Știu că nu sunt invincibil și că pot greși.

Dar nu vreau să fiu invulnerabil și “safe” într-un țarc.

Vreau să încerc, să caut, să văd, să cer, să râd până la stele, să-mi oblojesc rănile și eșecurile și s-o iau de la capăt.

Fără frică.

Și asta se aplică și pentru latura noastră de cetățeni ai statului de drept. Rămasul pe margine, cuminți, așteptând să se întâmple, să ni se dea, să fie aleși, a creat, în ani, ceea ce acum percepem ca fiind nelalocul lui.

Sigur, nu-i ușor ieși din starea de frică. Nici să te urnești. Nici să-ți asumi.

Dar hai să lăsăm frica de frică. Azi, acum. Uite, dacă ridicăm un pic privirea, zările sunt deschise și parcă ne îmbie. Hai!

- LegalEasy -spot_img

Cele mai populare

Comentarii Recente