Într-un comunicat de presă recent, Ministerul Finanțelor Publice a propus deductibilitatea cheltuielilor efectuate de firme sau PFA pentru testarea voluntară a angajaților în vederea depistării COVID-19, concomitent cu scutirea de la plata contribuțiilor și impozitelor pentru aceste sume, care ar fi fost înregistrate drept beneficii salariale.
Prevederea are în vedere cheltuielile pe care le înregistrează angajatorul sau plătitorul pentru testarea voluntară a angajaților, întrucât Codul Fiscal nu reglementa o astfel de situație, iar pentru sumele respective firmele ar fi fost obligate să plătească contribuții de asigurări, ceea ce creștea semnificativ costurile aferente investigației.
Posibilitatea încadrării acestor cheltuieli în categoria cheltuielilor deductibile se acordă contribuabililor care desfășoară activitatea individual sau într-o formă de asociere, pentru perioada în care este instituită starea de urgență sau de alertă.
foto:ani-kolleshi/unsplash.com