25.1 C
Ploieşti
Wednesday, July 9, 2025
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
AcasăDrept penalÎncredinţarea un vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane aflate sub...

Încredinţarea un vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane aflate sub influenţa alcoolului. Interpretare obligatorie

Persoana care încredinţează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că se află sub influenţa alcoolului ori a unor substanţe psihoactive comite infracțiune pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.

Instanța supremă a stabilit, în interpretarea acestei dispoziții legale, că pentru a constitui infracțiune încredințarea vehiculului trebuie făcută către o persoană care să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge.

În argumentarea soluției, Înalta Curte a reținut, printre altele, că în situația în care s-ar considera că săvârșește infracțiune cel care încredințează un vehicul unei persoane care se află sub influența băuturilor alcoolice, indiferent de valoarea alcoolemiei persoanei care conduce vehiculul, s-ar ajunge la situația absurdă ca cel care conduce vehiculul să nu răspundă penal, fapta săvârșită nefiind infracțiune (în situația în care valoarea alcoolemiei se situa sub limita de 0,80g/l), iar cel care a încredințat vehiculul să răspundă penal.

(Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Decizia nr. 14/2020, publicată în Monitorul Oficial din 10 februarie 2020)

foto: jaromir-kavan/unsplash.com

- LegalEasy -spot_img

Cele mai populare

Comentarii Recente