25.1 C
Ploieşti
Wednesday, July 9, 2025
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Începuturi

Anul începe pe întâi, apoi de Sfântul Ion, apoi după ce ne dezmeticim un pic, lăsând în urmă mâncăruri, depresii și ce-om mai fi adunat în zilele din decembrie.

Nu mai vrem o sută de schimbări și nici atât de radicale. Ceva concret, realizabil, la care să-ți fie rușine să renunți. Poate nu chiar rușine-rușine, dar să nu-ți vină, să nu te lase sufletul, cum s-ar zice. Să simți că există deja o legătură între tine și visul, valoarea sau proiectul în cauză. Că s-a creat o intimitate, o rezonanță comună.

Abia atunci începe noul. Care este și noul an, și noul tu. Când ai ales drumul, simți că vibrezi și că ești acolo. Când vezi înaintea ta și știi că vei face fiecare pas. Că va fi poate greu, că vei strânge din dinți, că vei trage de tine să nu renunți, că vei urla de bucurie, că vei ezita și vei reporni și tot așa.

Poate nu chiar azi, și nici în ianuarie, poate când îi va fi timpul, dar începutul trebuie să ne vină. Să ieșim din „aș vrea” și să pășim spre „vreau”. Fiindcă atunci de-abia vom putea cere, de la noi și de la ceilalți,  …., ….., …… Fiecare să umple spațiile goale cu plinul valorilor pentru care începutul este acum. Pentru care merită lupta.

Început bun!

- LegalEasy -spot_img

Cele mai populare

Comentarii Recente