16.8 C
Ploieşti
Saturday, June 19, 2021
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
AcasăDrept europeanCJUEIdentificarea calității de angajator. Salariați în transportul internațional rutier. CJUE

Identificarea calității de angajator. Salariați în transportul internațional rutier. CJUE

Angajatorul unor șoferi de camioane salariați în transportul internațional rutier este întreprinderea de transport care exercită autoritatea efectivă asupra acestor șoferi, suportă sarcina lor salarială și dispune de puterea efectivă de a-i concedia – este concluzia la care au ajuns judecătorii europeni într-o speță recentă.

Astfel, în Hotărârea AFMB și alții (C-610/18), pronunțată la 16 iulie 2020, Marea Cameră a Curții a statuat că angajatorul unui șofer pentru transportul internațional rutier, în sensul Regulamentelor nr. 1408/71 și nr. 883/2004 , este întreprinderea care exercită autoritatea efectivă asupra acestui șofer pentru transportul rutier, suportă, în fapt, sarcina salarială corespunzătoare și dispune de puterea efectivă de a-l concedia, iar nu întreprinderea cu care acest șofer pentru transportul rutier a încheiat un contract de muncă și care este prezentat în mod formal în acest contract drept angajatorul său.

Curtea a arătat, pe de o parte, că relația dintre un „angajator” și „personalul” său implică existența unei legături de subordonare între aceștia.

Pe de altă parte, aceasta a subliniat că este necesar să se țină seama de situația obiectivă în care se află lucrătorul salariat vizat și de ansamblul împrejurărilor încadrării sale în muncă.

În această privință, deși încheierea unui contract de muncă poate fi un indicator al existenței unei legături de subordonare, această împrejurare nu poate, prin ea însăși, să permită să se concluzioneze în mod decisiv în sensul existenței unei asemenea legături. Astfel, trebuie avute în vedere nu numai informațiile conținute în mod formal în contractul de muncă, ci și modul în care sunt executate în practică obligațiile care revin atât lucrătorului, cât și întreprinderii în discuție.

Prin urmare, oricare ar fi modul de redactare a documentelor contractuale, este necesar să se identifice entitatea sub autoritatea efectivă a căreia este plasat lucrătorul, căreia îi revine, în fapt, sarcina salarială corespunzătoare și care dispune de puterea efectivă de a concedia acest lucrător.

Potrivit Curții, o interpretare care ar fi întemeiată numai pe considerații de formă, precum încheierea unui contract de muncă, ar echivala cu a permite întreprinderilor să deplaseze locul care trebuie reținut ca relevant în vederea stabilirii legislației naționale aplicabile privind securitatea socială, fără ca o asemenea deplasare să se înscrie, în realitate, în obiectivul urmărit de Regulamentele nr. 1408/71 și nr. 883/2004, care constă în garantarea exercitării efective a liberei circulații a lucrătorilor.

Arătând că sistemul instituit de aceste regulamente urmărește, desigur, numai să favorizeze coordonarea legislațiilor naționale în materie de securitate socială, Curtea apreciază totuși că obiectivul pe care îl urmăresc ar risca să fie compromis dacă interpretarea reținută ar echivala cu a facilita posibilitatea întreprinderilor de a folosi aranjamente pur artificiale pentru a utiliza reglementarea Uniunii cu unicul scop de a profita de diferențele care există între regimurile naționale.

(Notă – Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați și cu membrii familiilor lor care se deplasează în cadrul Comunității; Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială)

- LegalEasy -spot_img

Cele mai populare

Comentarii Recente