25.6 C
Ploieşti
Sunday, July 13, 2025
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
AcasăCOVID 19De azi este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței în intervalul orar...

De azi este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței în intervalul orar 23,00-5,00. Excepții

De astăzi au intrat în vigoare noile măsuri adoptate de Guvern în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19.

Una dintre aceste măsuri vizează interzicerea interzicerea circulaţiei persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 23,00-5,00, în toate localităţile.

Există însă o serie de excepţii, motivate de:

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
  • deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
  • deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil. Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.

foto: priscilla-du-preez/unsplash.com

- LegalEasy -spot_img

Cele mai populare

Comentarii Recente