18 C
Ploieşti
Tuesday, August 16, 2022
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
AcasăACTUALITATECovid-19. Organizarea sălilor de clasă

Covid-19. Organizarea sălilor de clasă

Sala de clasă va fi amenajată astfel încât să fie asigurată distanțarea fizică de minimum 1 metru între elevi. În cazul în care configuraţia sălii de clasă (suprafaţă, mobilier etc.) nu permite distanţarea fizică de minimum 1 metru, atunci spaţiul va fi organizat astfel încât să se asigure distanţa maxim posibilă între elevi.

Deplasarea elevilor în interiorul instituţiei trebuie limitată prin alocarea aceleiaşi săli pentru o singură clasă de elevi. Principiul de urmat este „1 clasă de elevi = 1 sală“, cu excepţia laboratoarelor şi atelierelor, pentru care se va aplica protocolul de dezinfectare după fiecare grupă.

Este interzis schimbul de obiecte personale.

Va fi asigurată aerisirea claselor înainte de sosirea elevilor, prin deschiderea ferestrelor timp de minimum 30 de minute, apoi în timpul pauzelor minimum 10 minute şi la finalul zilei, precum şi păstrarea ferestrelor deschise ori de câte ori este posibil.

Elevii şi personalul didactic/didactic auxiliar/nedidactic vor purta mască în permanenţă în interior; se recomandă ferm purtarea măştii de uz medical însă se admit măşti de tip textil care să asigure acoperirea orificiilor nazale şi a gurii; sunt interzise orice alte dispozitive care înlocuiesc măştile, cu excepţia vizierelor care sunt permise doar pentru cadrele didactice din învăţământul special.

foto:cdc/unsplash.com

- LegalEasy -spot_img

Cele mai populare

Comentarii Recente