16.8 C
Ploieşti
Saturday, June 19, 2021
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
AcasăACTUALITATECOVID-19: Consiliul convine asupra mandatului său de negociere cu privire la adeverința...

COVID-19: Consiliul convine asupra mandatului său de negociere cu privire la adeverința electronică verde

Ambasadorii la UE au convenit miercuri asupra unui mandat de negociere cu Parlamentul European în ceea ce privește propunerea privind adeverința electronică verde.

Această adeverință va facilita libera circulație, în condiții de siguranță, în timpul pandemiei de COVID-19, furnizând dovada că o persoană a fost vaccinată împotriva COVID-19, a obținut un rezultat negativ la testul pentru depistarea bolii sau s-a vindecat de COVID-19.

Cadrul legislativ al adeverinței electronice verzi constă în două propuneri legislative. Prima se referă la cetățenii UE și la membrii familiilor acestora, iar cea de a doua îi vizează pe resortisanții țărilor terțe aflați în situație de ședere legală sau având reședința legală pe teritoriul unui stat membru.

Potrivit acestor propuneri, adeverința va putea fi utilizată în toate statele membre ale UE. De asemenea, ea va fi introdusă în Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția. Adeverința electronică verde va fi deschisă și unor inițiative dezvoltate la nivel mondial.

Principalele modificări introduse de Consiliu în textele legislative sunt următoarele:

  • precizarea faptului că adeverința electronică verde nu este o condiție prealabilă pentru exercitarea dreptului la liberă circulație și nici un document de călătorie, pentru a sublinia principiul nediscriminării, în special în raport cu persoanele nevaccinate
  • un nou articol referitor la dimensiunea internațională a adeverinței electronice verzi, care clarifică modul în care ar trebui tratate adeverințele eliberate cetățenilor Uniunii și membrilor familiilor acestora, precum și resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere legală sau având reședința legală într-un stat membru, care s-au vaccinat în țări terțe
  • dispozițiile privind protecția datelor au fost consolidate în întregul text al regulamentului principal, în special pe baza avizului comun al Autorității Europene pentru Protecția Datelor și al Comitetului european pentru protecția datelor
  • textul include acum o dispoziție tranzitorie menită să asigure faptul că statele membre pot continua să utilizeze sistemele existente în prezent pentru o scurtă perioadă de șase săptămâni după intrarea în vigoare a regulamentului principal, până când cadrul privind adeverința electronică verde este pe deplin operațional pe teritoriul lor
  • textul proiectului de regulament include o dispoziție care permite Irlandei și celorlalte state membre să accepte adeverințele eliberate resortisanților țărilor terțe, pe bază de reciprocitate.

(Consiliul UE – comunicat de presă din 14 aprilie 2021)

foto:marjanblan/unsplash.com

- LegalEasy -spot_img

Cele mai populare

Comentarii Recente