TJ este angajat în cadrul Inspectoratului General, la Serviciul pentru Imigrări al județului Cluj (România). Acesta își desfășoară activitatea lucrând la monitor. TJ afirmă că lucrul la monitor și alți factori de risc, precum lumina „vizibilă discontinuă”, absența luminii naturale și suprasolicitarea neuropsihică, au determinat o deteriorare puternică a vederii sale. Prin urmare, ar fi trebuit, la recomandarea unui medic specialist, să schimbe ochelarii de vedere pentru a corecta scăderea acuității sale vizuale.
Susținând că sistemul național de asigurări de sănătate român nu prevedea rambursarea sumei de 2 629 lei românești (RON) (aproximativ 530 de euro), reprezentând contravaloarea costului ochelarilor de vedere, și anume costul lentilelor, al ramei și al manoperei, TJ a solicitat Inspectoratului General să îi ramburseze suma respectivă. Această cerere a fost respinsă.
Ulterior, TJ a sesizat Tribunalul Cluj cu o acțiune având ca obiect obligarea Inspectoratului General la plata sumei menționate. Această instanță a respins acțiunea pentru motivul că nu erau îndeplinite condițiile pentru obținerea rambursării solicitate, în măsura în care articolul 14 din Hotărârea Guvernului nr. 1028/2006 nu ar conferi dreptul la rambursarea costului unui dispozitiv de corecție special, ci numai la furnizarea unui astfel de dispozitiv dacă utilizarea sa ar fi considerată necesară.
TJ a formulat recurs împotriva acestei hotărâri la Curtea de Apel Cluj. Această din urmă instanță a adresat CJUE întrebări vizând interpretarea unor dispoziții din Directiva 90/270/CEE a Consiliului din 29 mai 1990 privind condițiile minime de securitate și sănătate pentru lucrul la monitor.
În decizia pronunțată la data de 22 decembrie 2022, CJUE a stabilit că prevederile Directivei privind condițiile minime de securitate și sănătate pentru lucrul la monitor trebuie interpretate în sensul că „aparatele de corecție speciale”, prevăzute de aceasta includ ochelarii de vedere care vizează în mod specific corectarea și prevenirea dificultăților vizuale care au legătură cu o activitate ce implică un echipament cu monitor. Pe de altă parte, aceste „aparate de corecție speciale” nu se limitează la aparate utilizate exclusiv în cadrul profesional. De asemenea, obligația de a furniza lucrătorilor în cauză un aparat de corecție special, prevăzută la această dispoziție, care îi revine angajatorului, poate fi îndeplinită fie prin furnizarea directă a aparatului respectiv de către acesta din urmă, fie prin rambursarea cheltuielilor necesare efectuate de lucrător, însă nu prin plata unui spor general la salariu lucrătorului.
CJUE – Hotărâre din 22.12.2022 – Inspectoratul General pentru Imigrări, Cauza C-392/21
foto:jeshoots/unsplash.com