Este un mod de stingere a obligațiilor reciproce pe care două persoane le au una față de cealaltă. Datoriile reciproce se sting prin compensaţie până la concurenţa celei mai mici dintre ele.
Compensaţia operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide şi exigibile, oricare ar fi izvorul lor, şi care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeaşi natură (sunt fungibile bunurile determinabile după număr, măsură sau greutate, astfel încât pot fi înlocuite unele prin altele în executarea unei obligaţii).
Creanţa este certă când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu; este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conţine elementele care permit stabilirea lui; este exigibilă dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
O parte poate cere lichidarea judiciară a unei datorii pentru a putea opune compensaţia.
Oricare dintre părţi poate renunţa, în mod expres ori tacit, la compensaţie.
Codul civil prevede o serie de cazuri în care cazuri în care compensaţia este exclusă, respectiv atunci când:
- creanţa rezultă dintr-un act făcut cu intenţia de a păgubi;
- datoria are ca obiect restituirea bunului dat în depozit sau cu titlu de comodat;
- are ca obiect un bun insesizabil.
