În perioada 1 ianuarie -31 decembrie 2021, comparativ cu perioada 1 ianuarie -31 decembrie 2020, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în termeni nominali, a înregistrat o creştere, pe ansamblu cu 21,7%.
Creșterea s-a datorat majorării comerţului cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+48,6%), comerţului cu ridicata specializat al altor produse (+27,9%), comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+21,8%), activităţilor de intermediere în comerţul cu ridicata (+20,9%), comerţului cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+18,5%), comerţului cu ridicata nespecializat (+16,0%), comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+12,3%)şi comerţului cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+2,3%).
Notă: Cifra de afaceri netă reprezintă veniturile totale înregistrate de către întreprindere în perioada de referinţă, provenite atât din activitatea principală, cât şi din activităţile secundare exercitate de aceasta. Cifra de afaceri netă nu include TVA şi veniturile din vânzarea sau transferul de mijloace fixe.
Sursa – Institutul Național de Statistică
foto:Luis Villasmil/unsplash.com