„Cât privește doza de exagerare permisă jurnaliștilor care promovează emisiuni de tip pamflet, Înalta Curte reține, pe de o parte, așa cum s-a arătat, că genul emisiunii nu este o cauză exoneratoare de răspundere în audiovizual, iar, pe de altă parte, că prin afirmațiile făcute de prezentatorul emisiunii s-a depășit sfera caracterului informativ care prezintă interes pentru opinia publică, nefiind vorba despre o simplă doză de exagerare. Prin demersul său jurnalistic au fost aduse grave prejudicii membrilor comunității maghiare.
Este de necontestat că jurnaliștii, ca și invitații emisiunii au dreptul să-și expună propriile opinii în legătură cu un anumit subiect, însă reclamanta, în calitate de furnizor de servicii media audiovizuale, are obligația de a lua toate măsurile legale pentru a asigura desfășurarea emisiunilor pe care le difuzează, într-un cadru legal reglementat de legislația audiovizuală, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.
(…) Potrivit unei jurisprudențe constante a CEDO, libertatea de exprimare, garantată de art. 10 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice și una din cerințele prioritare ale progresului societății. Conform art. 10 paragraful (2) din Convenție, exercitarea libertăților cuprinse în dreptul la libertatea de exprimare comportă îndatoriri și responsabilități și poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică (…). Așadar, dreptul la libera exprimare nu are un caracter nelimitat, ci este îngrădit de cerința respectării drepturilor celorlalți.
CEDO a statuat, de asemenea, cu valoare de principiu, că oricine, inclusiv un jurnalist, care exercită libertatea sa de exprimare, își asumă „îndatoriri și responsabilități” a căror întindere depinde de situația concretă în discuție. Prin urmare, Curtea a decis că numai prin respectarea “îndatoririlor și responsabilităților” ce-i revin, presa își îndeplinește funcția sa esențială într-o societate democratică, fără a depăși anumite limite, având misiunea de a comunica numai informații de interes public, în sensul dat acestei noțiuni în jurisprudența Curții (Hotărârea Tammer c. Estoniei, 6 februarie 2001).
Se susține în cererea de recurs că potrivit jurisprudenței CEDO, este de datoria presei să răspândească informații și idei cu privire la chestiunile de interes public, iar obligația jurnalistului nu poate consta numai în răspândirea informațiilor, urmând ca acesta să-și exprime propria opinie ori de câte ori acest lucru face obiectul unei dezbateri publice.
Cu privire la această susținere, Înalta Curte reiterează faptul că sancțiunea nu a fost aplicată pentru informațiile oferite de prezentator/realizator, ci pentru comentariile ce au însoțit aceste informații, iar exprimarea de către jurnalist a propriei opinii referitoare la subiectele discutate nu se poate face în orice condiții și în orice mod. Calitatea de formator de opinie a realizatorului emisiunii presupune o respectare riguroasă a principiilor de etică și deontologie profesională și trebuie să fie în concordanță cu obligațiile expres prevăzute de legislația audiovizuală la art. 47 alin. 1 din Codul audiovizualului, cum corect s-a reținut în considerentele sentinței recurate.
Atât timp cât comentariile care au însoțit informațiile prezentate de realizator au avut caracter xenofob, ele reprezintă o încălcare nepermisă a prevederilor legale menționate și a principiilor consacrate de jurisprudența CEDO, ca expresie a celor mai înalte idei despre justiție și echitate, prin utilizarea mijloacelor audiovizuale ca instrumente de denigrare a unor comunități/indivizi pe considerente de rasă, religie, naționalitate, sex sau orientare sexuală; de manipulare cu rea-credință a opiniei publice, de deturnare a dezbaterilor de mare actualitate, precum și de tratare discriminatorie a oricărei persoane.
Este evident că într-o societate democratică apare ca o necesitate de prim rang ocrotirea și încurajarea libertății de exprimare de care se bucură presa, în virtutea rolului ei de supraveghere activă a vieții cetății, de semnalare a oricărui abuz ori derapaj de la valorile democratice. Însă jurnaliștii trebuie, în exercitarea cu bună credință a profesiunii lor, și în deplin acord cu cele stipulate în art. 10, să respecte și celelalte valori protejate de Convenție, precum și îndatoririle și responsabilitățile ce le revin, la care s-a făcut referire în considerentele anterior menţionate.”
(ICCJ – Secția de contencios administrativ și fiscal – Decizia nr. 5605 din 14 noiembrie 2019)
