Legea insolvenței prevede că, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență (fără să depășească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă), să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvență a debitorului, prin una dintre faptele prevăzute expres de lege.
Unele dintre aceste fapte sunt acelea de a ține o contabilitate fictivă, de a face să dispară unele documente contabile sau de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea. Se mai prevede că în cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu se prezumă. Prezumția este relativă.
Într-o decizie cu caracter obligatoriu pronunțată de către instanța supremă ieri, 27 iunie 2022, s-a stabilit că în cazul în care pârâtul nu predă documentele contabile practicianului în insolvență, după prealabila notificare, se prezumă relativ întrunirea tuturor condițiilor necesare atragerii răspunderii patrimoniale pentru faptele enunțate mai sus.
Decizia vine astfel să pună capăt unei controverse existente în practica judiciară cu privire la acest aspect. Astfel cum reiese din sesizarea adresată instanței supreme, instanțele interpretau diferit textul legal.
Unele instanțe considerau că în cazul în care pârâtul nu predă documentele și actele financiar contabile practicianului în insolvență, legiuitorul a instituit o prezumție legală relativă cu privire la condițiile răspunderii civile delictuale, astfel încât acțiunea reclamantului se impune a fi admisă, fără ca reclamantul să aibă sarcina de a proba o legătură de cauzalitate suplimentară, între faptă și starea de insolvență.
Alte instanțe însă, considerau că în cazul în care pârâtul nu predă documentele și actele financiar contabile practicianului în insolvență, acest lucru nu poate conduce la angajarea răspunderii personale, fiind necesară administrarea de către reclamant de dovezi privind existența faptei, a prejudiciului și a uneia doua legături de cauzalitate, cea dintre faptă și starea de insolvență, legătură de cauzalitate care nu beneficiază de prezumția legală.
foto:tetiana-shyshkina/unsplash.com
