34.5 C
Ploieşti
Tuesday, July 8, 2025
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
AcasăDrept penalExecutarea pedepselor privative de liberate. Carantina și stabilirea regimului de executare

Executarea pedepselor privative de liberate. Carantina și stabilirea regimului de executare

Pedepsele privative de liberate se execută numai în temeiul hotărârilor judecătorești definitive, în locuri anume destinate, denumite penitenciare. Penitenciarul în care persoana condamnată execută pedeapsa se stabileşte de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, avându-se în vedere  ca acesta să fie situat cât mai aproape de localitatea de domiciliu a persoanei condamnate, ţinându-se seama şi de regimul de executare, măsurile de siguranţă ce trebuie luate, nevoile de reintegrare socială identificate, sex şi vârstă.

După primirea în penitenciar, persoanele condamnate se repartizează în secţia de carantină şi observare, pentru o perioadă de 21 de zile. În această perioadă se desfăşoară activităţi de evaluare şi intervenţie iniţială, se efectuează examene medicale şi se dispun măsuri de informare şi documentare, sub pază şi supraveghere, în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

În privința regimului de executare a pedepsei privative de libertate, acesta se stabileşte de către o comisie specială din cadrul fiecărui penitenciar, după terminarea perioadei de carantină şi observare.

 La stabilirea regimului de executare se au în vedere următoarele criterii:

  • durata pedepsei privative de libertate;
  • gradul de risc al persoanei condamnate;
  • antecedentele penale;
  • vârsta şi starea de sănătate ale persoanei condamnate;
  • conduita persoanei condamnate, pozitivă sau negativă, inclusiv în perioadele de detenţie anterioare;
  • nevoile identificate şi abilităţile persoanei condamnate, necesare includerii în programe educaţionale, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială;
  • disponibilitatea persoanei condamnate de a presta muncă şi de a participa la activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase, instruire şcolară şi formare profesională.

foto:markus-spiske/unsplash.com

- LegalEasy -spot_img

Cele mai populare

Comentarii Recente