25.6 C
Ploieşti
Sunday, July 13, 2025
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
AcasăRelatii de muncaCând are loc instruirea introductiv-generală în domeniul SSM?

Când are loc instruirea introductiv-generală în domeniul SSM?

Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă cuprinde 3 faze: instruirea introductiv-generală, instruirea la locul de muncă și instruirea periodică.

Instruirea introductiv-generală se face:

  • la angajarea lucrătorilor;
  • lucrătorilor detaşaţi de la o întreprindere şi/sau unitate la alta;
  • lucrătorilor delegaţi de la o întreprindere şi/sau unitate la alta;
  • lucrătorului pus la dispoziţie de către un agent de muncă temporar.

Scopul instruirii introductiv-generale este de a informa despre activităţile specifice întreprinderii şi/sau unităţii respective, riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general.

Instruirea introductiv-generală se face individual sau în grupuri de cel mult 20 de persoane.

Durata instruirii introductiv-generale depinde de specificul activităţi şi de riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi de măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderii şi/sau al unităţii, în general.

În cadrul instruirii introductiv-generale se vor expune, în principal, următoarele probleme:

  • legislaţia de securitate şi sănătate în muncă;
  • consecinţele posibile ale necunoaşterii şi nerespectării legislaţiei de securitate şi sănătate în muncă;
  • riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice unităţii;
  • măsuri la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii privind acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor.

Conţinutul instruirii introductiv-generale trebuie să fie în conformitate cu tematica aprobată de către angajator.

Instruirea introductiv-generală se va finaliza cu verificarea însuşirii cunoştinţelor pe bază de teste, rezultatul verificării fiind consemnat în fişa de instruire.

foto:unsplash.com

- LegalEasy -spot_img

Cele mai populare

Comentarii Recente