Autoritatea Națională de Supraveghere a demarat o investigație ca urmare a unei sesizări prin care o persoană a reclamat faptul că primește constant mesaje nesolicitate.
În cadrul investigației efectuate, s-a constatat că un operator de date cu caracter personal a transmis persoanei vizate prin intermediul poștei electronice, în repetate rânduri, mesaje comerciale nesolicitate, deși acesta solicitase anterior dezabonarea de la serviciul de newsletter.
Autoritatea Națională de Supraveghere a constatat că operatorul nu a respectat dispozițiile legale privind prelucrarea datelor cu caracter personal, întrucât nu a luat în considerare cererea persoanei vizate, trimisă prin e-mail, prin care și-a exercitat dreptul de opoziție și prin care a sesizat că s-a dezabonat de multe ori de la newsletter, încălcându-se astfel prevederile GDPR.
Operatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 4927.3 lei (echivalentul a 1.000 EURO) și i s-a aplicat și măsura corectivă de a lua măsuri necesare privind modificarea procedurilor existente la nivelul societății, astfel încât să fie respectate, în toate cazurile, drepturile persoanelor vizate.
Reamintim că, potrivit GDPR, atunci când prelucrarea datelor cu caracter personal are drept scop marketingul direct, persoana vizată are dreptul de a se opune în orice moment prelucrării în acest scop a datelor cu caracter personal care o privesc, inclusiv creării de profiluri, în măsura în care este legată de marketingul direct respectiv.
În cazul în care persoana vizată se opune prelucrării în scopul marketingului direct, datele cu caracter personal nu mai sunt prelucrate în acest scop.
Photo by Brett Jordan on Unsplash